Golin, singura agenţie de PR din România premiată la Global SABRE Awards 2025

4 noiembrie 2025 

Golin scrie istorie pentru România la Chicago, fiind singura agenţie din ţară premiată la Global SABRE Awards 2025, cea mai prestigioasă competiţie internaţională din industrie. Campania „Camera cea mai mică”, realizată pentru Salvaţi Copiii România, a fost inclusă în Top 40 mondial al celor mai bune campanii de PR din lume, ocupând locul #17. 

În fiecare an, peste 5.500 de campanii din întreaga lume sunt înscrise în competiţiile regionale SABRE din SUA, EMEA și APAC. Dintre acestea, doar 40 sunt selectate de juriu pentru a intra în Global SABRE Awards, devenind cele mai bune 40 de campanii de PR la nivel mondial. În clasamentul final, care stabilește ierarhia globală a excelenţei în comunicare, „Camera cea mai mică” de la Golin România ocupă locul #17, o performanţă remarcabilă care confirmă poziţia agenţiei atât pe piaţa locală, cât și printre elitele mondiale ale industriei. 

Campania „Camera cea mai mică”, creată pentru Salvaţi Copiii România, aduce în atenţie lupta pentru viaţă a copiilor născuţi prematur și nevoia urgentă de echipamente medicale în secţiile de terapie intensivă neonatală. Transformând un incubator real într-o cameră de copil la scară miniaturală, campania a oferit publicului o perspectivă emoţionantă și concretă asupra primei „camere” a acestor copii, un spaţiu vital care le oferă șansa la viaţă.  

*** 

Despre Golin România  

Golin România este afiliată la una dintre cele mai valoroase reţele internaţionale de PR, Golin Worldwide, agenţie de Relaţii Publice care își aliniază eforturile de creaţie și data cu business-ul clienţilor pentru a livra rezultate cu impact. Împreună ajungem la cele mai valoroase insight-uri și colaborăm într-un mediu incluziv, creăm cu mult curaj și orientaţi către rezultate. Cei 1.700 de angajaţi Golin la nivel global operează în peste 50 de birouri din întreaga lume, ceea ce ne permite să venim cu soluţii complete pentru pieţe multiple și pentru programe de comunicare regionale sau globale. Golin a fost numită Global Agency of the Year în cadrul PR Week 2021, 2020 și 2019 și PRWeek U.S. 2024. De asemenea, a fost desemnată Agenţia Anului din regiunea Americii de Nord, în cadrul PRovoke Media 2021, Midsize Consultancy of the Year la SABRE EMEA 2023 și Research & Measurement Team of the Year în cadrul ediţiior AMEC Awards din 2023, 2022, 2021, 2020 și 2019. Golin este prima agenţie de PR care a obţinut Gold și Silver pentru creativitate, în cadrul Festivalului Cannes Lions din 2019, ca în 2024 să devină prima agenţie de PR care câștigă premii Grand Prix la Cannes Lions.  

În România, Golin face parte din unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare, Lowe Group, alături de MullenLowe (agenţie integrată de marketing și comunicare), Initiative (media), Medic One (comunicare în domeniul medical) și Path (unit-ul specializat în analiza și interpretarea datelor).   

Pentru mai multe informaţii vizitaţi http://golin.ro sau pagina de Facebook Golin Romania.